Conflictul de idei sau opinii si ura de dupa el

Am vazut ca foarte multe persoane, care, in timp, dar si dupa ce se contrazic din diverse motive, de la tipul de franzela pe care-l mananca pana la filmele pe care le vizioneaza, emit numai ganduri negative in directia celeilalte persoane, iar ca si “bonus”, chiar si dupa ce termina respectiva discutie si schimbul de pareri, continua sa gandeasca negativ la adresa celuilalt, transformand aceste ganduri negative in ura.
Cunosc cazuri cand dintr-o situatie banala, doua persoane (foarte buni prieteni), au ajuns nici macar sa nu se mai salute cand se intalnesc pe strada, ca sa nu mai vorbim de toate cuvintele calde cu care se descriu una pe cealalta catre o a treia persoana.

Este de neacceptat in viziunea mea ca doua creaturi posesoare de creier, sa nu fie in stare sa isi dea seama ca o discutie in contradictoriu, nu-l transforma pe celalalt in dusman de moarte. Trebuie sa invatati sa acceptati faptul ca toti suntem unici in gandire. Oricat de mult ne asemanam, exista ceva ce nu este identic cu ceea ce gandeste cel de langa. Chiar daca amandurora ne place culoarea rosu, unuia ii place o idee mai inchis, celuilalt mai deschis, asociat cu verde, bleumarin, maro … etc.

Asa cum sunteti capabil sa faceti schimb de informatii pozitive/asupra carora aveti o viziune foarte apropiata (gen: ce bine arati cu tricoul asta; si tie iti sta bine cu noua sapca … etc.), trebuie sa fiti capabili si de schimbarea informatiilor negative/contradictorii, pentru ca asta e viata. Esti obligat de ea sa auzi si lucruri mai putin placute.
Educati-va voi insiva, sa fiti capabili sa izolati un moment de restul momentelor, sau sa-i delimitati disponibilul de spatiu/timp in memoria voastra. Este un act de inconstienta si pura prostie sa ignori 10 ani de prietenie pentru 10 minute de contradictie.

Pur si simplu, dupa ce ai terminat conversatia si constati ca nu-ti place, plaseaz-o intr-o camera a amintirilor tale si inchide usa. Atat de simplu. Apoi deschide usa camerelor cu amintiri si momente placute in compania persoanei respective si schimba usor subiectul discutiei. Poti face o intrerupere de genul: “Fii atent, tocmai mi-am amintit cand ne plimbam amandoi prin fata blocului …”, iar apoi dezvolta cu altceva care sa il distraga pe celalalt de la discutie. De cele mai multe ori, respectivul va da curs acestei schimbari de subiect, pentru ca observa ca este deranjant pentru tine, iar daca nu o face, de dragul omeniei si a verticalitatii tale, pune capat discutiei prin respingerea ideilor referitoare la subiect si atat. Exemplu: “Uite, fara sa te superi, nu doresc sa mai discutam despre …. . Prefer sa ramana un subiect inchis, hai sa gasim alt subiect de discutie.”

Sunt niste pasi mici si simpli, care trebuie urmati fara retineri. Bineinteles, daca iti convine sa va certati ca doi capcauni si apoi sa va desenati mustata si coarne unul celuilalt prin pozele mai vechi, este treaba voastra, dar este deranjant si creeaza niste legaturi karmice intre voi, ce va vor impiedica pe amandoi sa evoluati, pana nu rezolvati aceasta problema, iar cu cat trece mai mult timp cu atat va fi mai greu sa dati ochii unul cu celalalt.

Think smart, act smart. Pentru binele tuturor.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *