Mituri des intalnite despre hipnoza

Mai, de cand a fost la iUmor numarul ala de Hipnoza, am observat pe mai multe forumuri si chiar si pe facebook atat oameni interesati de “Cum sa hipnotizezi”, cat si de “Cat de reala este hipnoza”.

Doar intr-un mod sumar, am sa va raspund la cele mai intalnite intrebari despre hipnoza.

1) Pot sa fiu hipnotizat sa fac ceva ce nu vreau sa fac?
Nu. Prin inductie hipnotica nu poti inlocui liberul arbitru. Poti trimite sugestii ce pot rezona cu ceea ce simti tu sa faci sau ce iti doresti sa faci, dar nu te poate obliga cineva sa te arunci intr-o oala cu apa clocotita, daca tu nu vrei sa faci asta.
Daca in timpul hipnozei cineva iti spune: Du-te si da-i o palma lu’ Ioana (nume fictiv), iar tu simti o oarecare antipatie de ea, sau te incanta in subconstient ideea, ai sa ii dai o palma. In schimb, daca Ioana este cea mai buna prietena a ta, pentru care simti doar admiratie si nu ai ura, n-ai sa ii dai palma aia. Te impotrivesti sugestiei, iar cel mai posibil o sa ignori sugestia ca si cand n-ar fi fost primita.

2) Pot ramane “blocat” in hipnoza?
Nu. Daca cel ce te-a hipnotizat uita sa te scoata din starea indusa, pur si simplu ai sa iti revii singur dupa cateva minute. Daca esti intins pe pat, cel mai probabil ai sa adormi si te trezesti dupa ce te-ai saturat de somn.

3) Pot fi hipnotizat daca nu vreau?
In principal nu, dar depinde. Daca vorbim de o transa, atunci nu, pentru ca ar trebui sa accepti niste sugestii si sa le urmezi intocmai (gen: devii relaxat, din ce in ce mai relaxat, muschii devin lejeri, nu esti incordat … etc.). Insa daca tu refuzi sa le urmezi, nu are loc intrarea in transa.
Acum, exista posibilitatea sa fii hipnotizat printr-o inductie rapida/de soc, dar si aici revenim la punctul #1, nu poti face ceva impotriva vointei tale.

4) Exista regresii in alte vieti prin hipnoza?
Nu. Acolo este vorba de ocult, deja se paraseste zona de psihologie si intra in parapsihologie si devine destul de riscant. Ce exista insa, este posibilitatea de a iti aminti viata ta pana la perioada intra-uterina (cum s-au format anumite organe, ce-ai simtit, ce ai auzit in timp ce traiai in burta mamei tale … etc.).
Sfatul meu este ca atunci cand auziti pe cineva ca va poate duce dincolo de perioada intra-uterina, inainte sa intrati in corp, sa ignorati. Va poate creea mai multe tulburari decat sa va ajute.

5) Pot sa ma vindec de boli prin hipnoza?
Mai depinde. Personal nu cred ca hipnoza vindeca, ci disponibilitatea ta de a lucra cu sugestia spre a indeplini ceva benefic.
Exemplu, daca ti se sugereaza fiid hipnotizat ca de fiecare data cand vei pune mana pe tigari te va durea capul si vei vrea sa le arunci, atunci da, e posibil sa te lasi de fumat.
Daca-ti zice cineva: Ajungi acasa si dintr-o data nu vei mai avea ficatul marit, e clar ca sunt baliverne. Hipnoza nu este tratament, este doar o unealta, atata tot.

Totodata, daca te-a hipnotizat cineva si iti zice: “Da-ti jos pantalonii si hai dupa tufis”, trezeste-te si fugi. 😀

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *